Salvarea Olguței de Dosarul Fațada – Florin Iordache și alți parlamentari PSD de Oltenia dinamitează monumentele istorice

Răspuns de la primărie din ianuarie 2018 care atestă că blocul Romarta este situat în zonă protejată, că nu au existat autorizații și nici nu s-au plătit taxele de schelă

În cursul anului 2014, abuzând de puterea deținută în calitate de primar al Craiovei, infractoarea Vasilescu Lia Olguța a coordonat un grup infracțional care a obligat mai multe firme, abonate la contractele pe fonduri europene ale Primăriei Mun. Craiova, să „sponsorizeze” un ONG ce a vopsit, la prețuri supraevaluate, fațadele unor blocuri din zona protejată Centrul istoric al Mun. Craiova, printre care:

Lucrările au fost făcute ilegal, fiind săvârșită, printre altele, și infracțiunea prevăzută și pedepsită cu până la 1 an de închisoare de efectuare de lucrări fără autorizație asupra unor clădiri aflate în zona de protecție a unor monumente istorice. În urma denunțării infracțiunilor comise, Direcția națională anticorupție a început cercetarea faptelor și chiar a reținut-o în martie 2016 pe infractoarea Vasilescu Lia Olguța.

Cerere din aprilie 2017 prin care DNA solicită primăriei autorizațiile de construcție pentru lucrările la fațadele blocurilor din Centrul Istoric al Craiovei

Pentru a o salva pe infractoare prin abrogarea infracțiunii, pe data de 20.03.2018, mai mulți deputați PSD de Oltenia, anume :

Deputat PSD de Olt – CIordache „altă întrebare” Florin
deputat PSD de Dolj – Călin Ion
Deputat PSD de Dolj – Presură Alexandra
Deputat PSD de Dolj – Stancu Florinel
Deputat PSD de Dolj – Tănăsescu Alina

au depus o propunere legislativă de abrogare a literei a) a articolului 24 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care prevede:

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

a) executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) și g), cu excepțiile prevăzute de lege;

unde art. 3 alin. (1) lit. b) din aceeași lege spune:

Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;

În motivarea inițiatorilor, se face referire explicită la lucrările la fațadele clădirilor şi se susține că în majoritatea cazurilor instanțele dispun doar amendarea penală a infractorilor și nu condamnarea la închisoare, deci se impune abrogarea totală a prevederilor legale. Astfel, pe viitor, cei care vor distruge monumente istorice, nici amendă nu vor mai lua.

propunere abrogare infracţiuni faţade
Motivarea propunerii de abrogare și semnăturile inițiatorilor

Din nou, luăm act cu îngrijorare de acțiunile olguțienilor, care, pentru a-și proteja șefii, și de această dată dezincriminează infracțiuni și pun interesul unor infractori precum Vasilescu Lia Olguța deasupra interesului național de protejare a identităţii spirituale, de sprijinire a culturii naţionale, de protejare şi conservare a moştenirii culturale românești, care sunt prevăzute de disp. art. 33 din Constituția României.

Asaltul penalilor asupra justiției continuă…

Actualizări:

08.10.2018 – Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă

Pagina propunerii pe site-ul Camerei Deputaților (cameră decizională)